Comisia de Disciplină a FRH l-a suspendat, săptămâna trecută, o etapă pe Mladen Rakcevic (HCM Constanța) după incidentul avut cu Milos Kostadinovic (CSM București), în timpul partidei doi din sferturile play-off. Atunci, în urma unor schimb de replici în limba sârbă, Rakcevic i-a pus o mână în gât adversarului și a fost descalificat. Kostadinovic a fost și el eliminat pentru 2 minute.
Nemulțumită cu decizia luată de Comisia de Disciplină, jucătorul și HCM Constanța au făcut Apel, motivând că sancțiunea, la care s-a adăugat o amendă de 1.000 de lei, este mult prea dură în raport cu fapta, dar și cu alte cazuri similare judecate în acest sezon. Deși pe site-ul oficial nu a apărut acest lucru, surse federale susțin că Rakcevic a fost suspendat o etapă pentru că a fost recidivist în acest sezon. Jucătorul muntenegrean fusese sancționat cu amendă pecuniară de 500 de lei după jocul Minaur – HCM Constanța.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER